Wednesday, August 1, 2012

4 august 2012 - Chiar aşa?


Ca urmare a faimosului mesaj transmis de către Federaţia Galactică a Luminii prin internediul unei femei pleiadiene, în care suntem anunţaţi că este iminent Primul Contact extraterestru al omenirii din timpurile moderne, şi care va avea loc în 4 august 2012 la Jocurile Olimpice de la Londra, foarte mulţi dintre cei preocupaţi de subiect şi-au pus anumite întrebări necesare.

[Nota redactorului AIM: Am corectat articolul de ieri în care traducerea era în câteva locuri greşită, astfel că acum este disponibilă varianta mai corectă a mesajului.]

Tolec, reprezentantul Consiliului Andromeda pe Pământ, a sintetizat aceste întrebări de bun-simţ astfel:

1) Despre ce este vorba cu adevărat în acest mesaj?
2) Oare acest mesaj are un sens?
3) Acest mesaj vine el oare dintr-o zona plină de iubire şi bunătate?
4) Care sunt adevăratele intenţii ale celor care l-au transmis?
5) Acest mesaj este de natură să însufleţească umanitatea să acţioneze în continuare cu o hotărâre şi mai mare decât până acum, pentru pregătirea ascensiunii?
6) S-a spus că "a fost DECIS" şi că s-a "HOTĂRÂT" - de către cine? Cine sunt ei?
7) Cine beneficiază de toate acestea?

În plus, s-a transmis că "noi nu mai putem aştepta. Vă sfătuim să nu răspândiţi frica. Aceasta nu este deloc o provocare falsă, o manipulare." Tolec se întreabă dacă aceste afirmaţii pot fi luate în serios, sau nu? Care este motivul pentru care cineva ar spune aşa ceva? Oare ce se urmăreşte cu acest aşa-zis mesaj?

Toate acestea sunt întrebări importante, pe care Tolec le discută întro intervenţie de 90 de minute la o emisiune radiofonică împreuna cu moderatorii, la postul Truth Frequency Radio.

"Am citit mesajul respectiv, cu mare atenţie, şi imediat au început să îmi apară anumite întrebări... Eu nu am auzit până acum de această "familie pleiadiană a Luminii", dar ştiam de Federaţia Galactică a Luminii, care în anii 1990 se numeau Confederaţia Galactică a Luminii, GFOL, GFL, dar uneori ei se numesc şi Federaţia Galactică (lucru pe care nu l-am înţeles niciodată pentru ca ei NU SUNT Federaţia Galactică), şi despre care anumiţi oameni scriu astăzi (Sheldan Nidle, SaLuSa, etc).

Mi-au atras atenţia anumite cuvinte din acest mesaj care m-au făcut să îmi pun aceste întrebări importante. Am analizat toate acestea, şi pot să spun că există anumite pasaje întregi care sunt suspecte şi ciudate. Primul este acesta: "S-a DECIS că la Jocurile Olimpice de la Londra"... S-A DECIS - de către cine? "S-a ordonat acţiunea de intervenţie galactică" ... s-a ORDONAT? Cine a dat acest ORDIN? Cine a ordonat această intervenţie?

Eu doar pun întrebări. Dar iată şi alte citate interesante...

"Noi vă instruim să nu răspândiţi panica"... VĂ INSTRUIM? De ce oare cineva ar aminti despre posibilitatea fricii în acest context, oare nu pentru a introduce posibilitatea panicii şi a fricii?

Apoi ei spun "acesta nu este un eveniment de manipulare (de provocare)"... De ce oare ar spune ei aşa ceva? De ce s-ar gândi la aşa ceva, aceşti extratereştri?

"Nu este necesar să fiţi stresaţi, anxioşi", mai spun ei în acest mesaj... De ce ar dori ei oare ca să ne facă atenţi asupra acestui mod de a reacţiona din partea noastră?

Apoi "v-am spus pe 4 iulie că s-a reuşit îndepărtarea completă a Cabalei fizice şi non-fizice" ... Oare chiar aşa este? Ei au îndepărtat COMPLET pe toţi cei răi? Atât pe cei din planul fizic, cât şi pe cei din celelalte planuri non-fizce? Chiar aşa?!

"Va fi un spectacol de sunet, lumină şi energie. Nu vă temeţi de asta"... Care ar fi motivul lor ca să vorbească despre aceste aspecte?

"Nu mai este timp", spun ei... Chiar aşa? Nu mai este timp? Cine le-a spus să ne informeze că nu mai este timp? Nu mai este timp PENTRU CE?

Eu ştiu aşa: acest sistem solar, şi această planetă este pe cale să devină o lume în dimensiunea 4D şi chiar 5D. Aceasta se va petrece începând cu ianuarie 2014.

Dar aceşti oameni spun "noi vom forţa ca acestea să se petreacă"... "pentru binele mai mare, pentru că nu mai este timp"... Chiar aşa?!

"Toţi conducătorii ţărilor G20 vor anunţa venirea noastră"... Oh, chiar TOŢI? Chiar aşa?

Eu am observat că autorul acestui mesaj are un plan în legătura cu evenimentul Primului Contact.

"Conducătorii care se opun vor fi îndepărtaţi"... Chiar aşa? CINE îi va îndepărta?

"Toate datoriile financiare ale oamenilor vor fi şterse"... Serios? Cine spune asta?

Din tot ceea ce am aflat eu în toţi aceşti ani, vă spun că extratereştrii BENEFICI NU SE IMPLICA ÎN TREBURILE PĂMÂNTULUI, pentru că toate astea sunt problemele NOASTRE, la care noi înşine trebuie să găsim soluţii, nu altcineva.

Am semnalat toate aceste aspecte cel puţin ciudate, care la prima vedere ar putea să scape datorită cuvintelor frumoase în care este împachetat întreg mesajul, cuvinte care vin în întâmpinarea aşteptărilor oamenilor de pe Pământ.

Este o tehnică de manipulare.

Mulţi oameni m-au întrebat ce părere am despre această Federaţie Galactică a Luminii, şi de ce îşi spun ei Federaţia Galactică? Deşi unii spun că nu este nicio diferenţă între cele două, ba chiar că ar fi de fapt una şi aceeaşi, eu vă spun că este o mare diferenţă, din câte înţeleg eu.

Oamenii trebuie să înţeleagă că este o mare diferenţă, foarte clară, între Federaţia Galactică a Luminii şi Federaţia Galactică - cea originală.

Acest mesaj a fost publicat în timpul transmisiunii directe a unei emisiuni a lui Steve Beckow care a durat 3 ore, dar o femeie a sunat la emisiune şi l-a intrebat pe Steve care este diferenţa între cele două Federaţii, iar Steve a răspuns că nu crede că este vreo diferenţă. Din punctul meu de vedere, acea emisiune a fost un fel de publicitate mascată în favoarea Federaţiei Galactice a Luminii, vă spun că sunt multe diferenţe între cele două.

(Unul dintre moderatori îi spune lui Tolec că dacă sunt benefici, extratereştrii nu intervin să ne rezolve problemele ce ţin NUMAI DE NOI, probleme specific pământeşti.)

Eu (Tolec) cred că Gaia, planeta noastră, este foarte puternică - privită ca energie feminină, ea se poate vindeca singură, ea poate evolua prin propriile forţe, Gaia nu are nevoie de niciun fel de ajutor din partea Federaţiei Galactice a Luminii ca să evolueze. Energia imensa pe care Gaia o primeşte acum prin intermediul sistemului solar de la centrul galaxiei este mai mult decât suficientă pentru a asigura evoluţia şi transformarea Gaiei întro lume 4D şi 5D.

(Un alt moderator al emisiunii vrea să aducă în discuţie faptul că planeta Marte, deşi a fost cândva plină de viaţă, acum este întro stare dezolantă - probabil din cauza Federaţiei Galactice a Luminii, dar Tolec refuză elegant să comenteze.)

Noi, ca rasă umană ce trăim pe această planeta, nu am avut niciun fel de respect pentru Gaia. Am poluat-o, am rănit-o cu bombe nucleare, am otrăvit-o cu substanţe chimice toxice.

Am fost întrebat când anume vor veni cei 3 ambasadori ai Consiliului Andromeda pe Pământ, care au fost anunţaţi pentru primăvara anului acesta (2012). Trebuie să ştiţi că ei vor veni DUPĂ ce ultima bază reptiliană de pe Pământ va fi distrusă, ea încă nu a fost distrusă, dar este complet golită şi dezafectată ca urmare a acţiunilor Consiliului Andromeda.

Această ultimă bază reptiliană va fi distrusă sincron cu un eveniment cosmic ce va avea implicaţii pe Pământ: este vorba de sosirea în apropierea planetei a unui mare asteroid de 10-16 km mărime, şi care are o strălucire de argint în jurul lui. În dialectul planetei Terial, membră a Consiliului Andromeda, acest asteroid se numeşte Ouskaar Nata, care înseamnă Raza de Argint.

Sosirea acestui asteroid va avea anumite implicaţii pe Pământ, dar nu va lovi deloc Pământul. El va trece la o distanţă de peste 700.000 km de planetă, şi va determina apariţia unor cutremure în zona respectivă, a unor mişcări de magmă, a unor vibraţii, va elibera anumite energii tectonice, va aduce o nouă energie vibraţională pe planetă care va uşura ascensiunea Pământului, şi va cataliza alte transformări importante pe Pământ.

Consiliul Andromeda supraveghează îndeaproape acest asteroid, şi va lua măsurile necesare pentru a asigura că vor fi evitate orice manifestări catastrofice odată cu trecerea asteroidului pe lângă Pământ. De multe ori a acţionat prin anumite "unde tractoare" pentru a schimba uşor anumite traiectorii ale unor asteroizi, în trecut.

Dar este foarte important de ştiut că asteroidul va face să apară un vulcan în largul coastelor de vest ale SUA, care va erupe, cauzând valuri uriaşe şi inundaţii în zonele de coastă din Portland, Oregon. Dar cu toate acestea nu vor fi evenimente catastrofice.

Acest eveniment va fi catalizatorul ce va elibera o energie specifică uriaşă care va distruge complet ultima bază reptiliană (goală) de pe Pământ.

După ce acest eveniment are loc, cei 3 ambasadori ai Consiliului Andromeda vor sosi aici pe Pământ şi vor vorbi cu nativii americani, apoi vor participa la întruniri pe tot teritoriul SUA, Canada, Alaska, şi alte în ţări. Foarte important este să se înţeleagă că aceste întâlniri vor fi informale, adică se vor prezenta în mod direct, faţă în faţă cu oamenii obişnuiţi, vor spune cine sunt, de unde vin şi ce fac ei aici. Vor răspunde la întrebări şi vor informa oamenii despre multe aspecte importante. În această primă fază aceşti ambasadori NU se vor întâlni cu niciun conducător, ei vor vorbi decât cu oamenii obişnuiti.

[Aici merită să sesizăm o diferenţă faţă de acel aşa-zis mesaj pleiadian în care se spune că au negociat cu conducătorii lumii apariţia lor oficială!]

(Unul dintre moderatori intervine şi aduce în discuţie subiectul anunţului despre apariţia extratereştrilor la Jocurile Olimpice de la Londra, spunând că este o ocazie foarte bună pentru înscenarea unei false apariţii a extratereştrilor cu ajutorul Proiectului Blue Beam (Raza Albastră) - care este doar o versiune ultra-sofisticată de proiecţii holografice realizate cu aparatură terestră şi de pe sateliţi, un fel de spectacol "de 5 stele", de sunet şi lumina. El aminteşte că în anii 1980 la una dintre Olimpiade a existat un astfel de spectacol holografic, de o calitate destul de slabă, în care au arătat cum un OZN aterizează pe terenul olimpic. Oare aceste zile sunt ocazia de a înscena perfect un astfel de fals eveniment?)

Eu cred că în acest caz este vorba de un plan ascuns, şi este posibil ca să fie vorba tot despre un simplu spectacol de holograme, dar mult perfecţionate, ce vor putea să înşele pe cei nepregătiţi, inducând ideea că extratereştrii au aterizat. Sau poate fi chiar o aterizare reală a unor OZN-uri, dar care nu vor fi deloc extraterestre, ci foarte terestre - ele fiind utilizate de Cabală în anumite misiuni şi acţiuni ultra-secrete deja de mai mult timp.

Pentru că se ştie deja că anumite puteri ascunse de pe Pământ, au capturat unele OZN-uri extraterestre şi le-au studiat foarte detaliat, descoperind modul de funcţionare, astfel că au reuşit apoi să fabrice OZN-uri terestre care arată destul de asemănător cu acelea.

Cine poate spune că NU vor utiliza unele din aceste OZN-uri de fabricaţie terestră strict secretă, şi le vor folosi întro aterizare ceremonială la Jocurile Olimpice, şi din care chiar vor ieşi căţiva aşa-zişi "extratereştri"?

Eu sunt sceptic, şi nu cred că acest mesaj în legătură cu 4 august este câtuşi de puţin adevărat.

(Moderatorul intervine şi subliniază că mesajul respectiv poate fi o dezinformare, o inducere în eroare, sau o parte esenţiala dintrun plan ascuns de mai mare anvergură.)

Eu (Tolec) am observat anumite cuvinte ciudate care sunt folosite în acest "mesaj": DECIZIE, ORDINE, INSTRUIRE, FRICĂ, FORŢĂ... Extratereştrii benefici NU ACŢIONEAZA DELOC în acest. Ei sunt foarte sinceri, înţelegători, evoluaţi spiritual, sunt deschişi la discuţii.

Dar "cireaşa de pe tort" a fost expresia "v-am spus pe 4 iulie de ziua independentei că atât Cabala fizică cât şi cea non-fizică a fost îndepărtată"... Oare? Chiar aşa? Asta întrece orice limită: Cabala umana încă există şi îşi face de cap pe Pământ, după cum stim prea bine cu toţii!

În legătură cu activitatea solară, vă pot spune că există un domn ce are un site web numit solarwatcher.net şi care anunţă că soarele are o activitate foarte intensă, existând numeroase erupţii solare cu ejectie de masă coronară, şi care pot determina anumite manifestări tectonice în largul coastelor de vest ale SUA, în viitorul apropiat. Aceasta se corelează cu ceea ce v-am spus despre trecerea asteroidului.

Dar acum a venit momentul să detaliez în legătura cu diferenţele dintre Federaţia Galactică a Luminii, şi originala Federaţie Galactică. Comandantul biosferei primare a Consiliului Andromeda mi-a spus că Federaţia Galactică a Luminii îşi are originea în sistemul stelei Sirius B, pe când Federaţia Galactică originală îşi are originile în sistemul stelar Tau Ceti.

Prin urmare, este o diferenţă evidentă între aceste două federaţii.

Federaţia Galactică originară din sistemul Tau Ceti este al 10-lea membru în Consiliul Andromeda, şi este ca o companie de administrare operaţională a tuturor acţiunilor Consiliului Andromeda. Este răspunzătoare pentru administrarea zilnică conform regulilor de operare din cadrul CA în domeniul comerţului, a schimbului liber, de produse şi servicii, la scară planetară, galactică şi inter-galactică, între diferite sisteme culturale şi sociale, ale tuturor planetelor care au aderat la Federaţia Galactică şi la Consiliul Andromeda.

Federatia Galactică este compusă din peste 140 de sisteme stelare şi peste 300 de planete. Federaţia Galactică are un Consiliu format din 5 oameni, avand ca presedinte un om pe nume Pa All.

Sugerez celor care sunt în contact cu Federaţia Galactică a Luminii să solicite informaţii despre astfel de detalii organizatorice şi chiar de nume de persoane.

În legătură cu data de 21 decembrie 2012, am înţeles de la contactele mele din Consiliul Andromeda, că va fi punctul de start de la care întreaga noastră concepţie, experimentare şi simţire a timpului, aşa cum îl trăim astăzi, se va schimba radical. Cu cât ne apropiem mai mult de viaţa în 4D (ianuarie 2014), cu atât vom experimenta mai intens o trăire în afara timpului."

Sursa: AIM


2 comments:

  1. intrebari de om prost ! stai in banca ta sclav pocait :)))

    ReplyDelete
  2. Lupta mare se da pentru aceasta planeta,,,,Gaia,,,

    ReplyDelete